fbpx

#Recicleta

Recicleta este o întreprindere socială care oferă servicii de colectare hârtie, carton, PET și doze de aluminiu pentru reciclare.

Zona recicleta

Reciclarea hârtiei – Informații cheie

Hârtia este unul dintre cele mai frecvent întâlnite deșeuri, în mai toate sferele de activitate. Constituie o importantă sursă de fibre de celuloză, aceasta fiind substanța naturală care stă la baza producerii hârtiei. Fiind fabricată din celuloză se biodegradează ușor, în mod natural, spre deosebire de alte deșeuri sintetice cum este plasticul. Multe materiale de împachetat, hârtie de ziar, șervețele sunt făcute în totalitate sau în parte din fibră de hârtie reciclabilă.

Consumul de hartie

Consumul de hârtie a crescut cu 400% în ultimii 40 de ani și acest lucru a dus la exploatarea intensivă a pădurilor, în unele țări apărând fenomenul de despădurire. Aproximativ 35% din copacii tăiați pe întreaga planetă sunt folosiți pentru producerea de hârtie. De aceea, trebuie să ne gândim mai întâi cum să reducem consumul de produse, resurse, cum să le refolosim după ce nu mai avem nevoie de ele și abia apoi să le reciclăm – cei 3R.

Reciclarea deșeurilor de hârtie este o activitate menită să producă economii. O fabrică producătoare de hârtie folosește cu 40% mai puțină energie dacă folosește hârtie reciclabilă, decât fibră nouă. De asemenea, producerea hârtiei din lemn consumă mai multe resurse decât producerea hârtiei din deșeuri. Spre exemplu, o tonă de hârtie reciclată poate economisi 3200 litri de apă, 380 KWh energie electrică, 22 de copaci de vârsta de 20 de ani și evită eliberarea în atmosfera a aproape 850 grame de dioxid de carbon.

Cele mai importante avantaje ale reciclării hârtiei sunt: reducerea consumului de apă și curent electric, reducerea poluării apelor și aerului și scăderea volumului de deșeuri (de exemplu, aproximativ 40% din gunoiul menajer produs în Statele Unite îl constituie deșeurile de hârtie și carton).

Reciclare

Când ajung la reciclare, hârtia şi cartonul sunt sortate pe categorii, în funcţie de calitatea lor: hârtia albă este de calitate superioară, în vreme ce cartonul ondulat este de calitate inferioară, iar ziarele şi o parte din hârtia de birou sunt de calitate medie. După un întreg proces de transformare, hârtia de birou reciclată ajunge înapoi pe birouri. Cărţile de telefon şi cartonul se pot transforma în cofraje pentru ouă sau în alte tipuri de carton.

Pentru colectarea acesteia, multe servicii de salubrizare au fost dotate cu tehnologie care să separe hârtia din deșeurile menajere. E important de știut că nu trebuie să nu ducem la reciclat hârtie pătată de lichide, uleiuri, vopseluri, mâncare pentru că aceasta nu se poate recicla. Totuși, contaminarea deșeurilor de hârtie scade eficiența reciclării, de aceea, tendința este de a colecta separat deșeurile de hârtie. Cu tehnologiile actuale, hârtia poate fi reciclată de cel mult patru ori. Rețineți culoarea albastră, pentru containerele speciale de colectare selectivă a deșeurilor de hârtie.

Vezi și acest clip pentru detalii despre legătura hârtie – pădure – reciclare și care sunt etapele de bază ale procesului de reciclare. ATENȚIE! Cutiile tetrapack nu se colectează selectiv alături de hârtie, ci de plastic.

NU UITAȚI CĂ NU DOAR DRUJBELE DISTRUG PĂDUREA! Lipsa reciclării are același efect.

Post a Comment